Dobandim deprinderi. Spre exemplu, invatam sa citim, ne obisnuim sa memoram dar nimeni nu ne invata vreodata sa intelegem. Ceea ce memoram sta impaturit intr-un sertaras al creierului pana intr-o zi cand ori uitam ori, in cele din urma, se aprinde un beculet. Si abia atunci intelegem.
Stiu ca suna prea general. Incerc sa trec la subiect. Intr-o zi mai de mult am citit o propozitie care parea o scuza si spunea cam asa: Atitudinea mea nu este cine sunt eu ci ce ma determini tu sa fac. I-am inteles logica si am impaturit-o si am pus prropozitia intr-un sertaras. Si, pentru prea mult timp, nimic. Cate lucruri as fi putut evita in situatia in care as fi inteles cu adevarat aceasta propozitie chiar atunci?!
Ba mai mult, am scris si un articol aici despre teoria sistemelor, despre cauzalitate.....si tot nu am intelesd acea propozitie, nu s-a aprins beculetul.
Ma uitam in stanga si in dreapta la diverse cupluri sau grupuri prieteni, sau rude cum se catalogheaza unul pe celalt in functie de atitudinea cu care sunt confruntati. Ca si cum, in universul format din doi, unul din ei are puterea de a se extrage in intregime din sistem si sa spuna: tot ce zici si faci este pentru ca asa esti tu. Egoista abordarea!
Iar eu am fost atat de egoist. Cand faci bine te astepti sa primesti bine dar cand primesti rau, oare de ce-l primesti? Pentru ca tu nu ai facut rau. Ba ai facut! Ba am facut! In fine, nu o sa duc lucrurile la extrem pentru ca lucrurile nu sunt albe sau negre. Dar am sa spun ca majoritatea raului pe care l-am primit in relatia mea cu Ada a fost generat de mine. De fiecare data, fara exceptie, am stiut ce isi doreste. Fara exceptie, am stiut. Si totusi, de multe ori, din motiveLE cele mai diverse di nejustificate, plecand de la indiferenta si ajungand la rautate sau teama, nu i-am dat ce si-a dorit. Si apoi, ca si cum faptele mele nu aveau cum sa aiba o consecinta, am fost surprins si suparat cand binele se incapatana sa mai vina.
Ba chiar mai mult decat atat. Cand raul se intorcea la scurt timp dupa raul facut de mine dar raul primit era disproportionat de mare fara de cel facut de mine, tot eu ma enervam si ma plangeam de exagerari. Nu aveam nici un motiv sa ma plang de exagerari pentru ca raul primit era augmentat de numarul mare de instante in care eu facusem rau.
Cateodata, reusesti sa ai cate un moment de bilant. Din pacate nu destul de des. Am avut un astfel de moment de bilant. Binele facut mie de ea depaseste cu mult binele facut ei de catre mine. Oarecum recent mi-am pus intrebarea daca eu as fi stat cu mine, in locul ei. Imi este rusine sa o recuniosc dar nu te poti opune evidentei. Nu, eu as fi plecat mult mai repede decat a facut-o ea. Si totusi ea nu a plecat. SI atunci cand a facut-o s-a intors fara o dovada palpabila a schimbarii dar cu o speranta reinnoita. Sincer, nu stiu ce a facut-o sa aiba iar speranta. Oi fi facut si eu lucruri bune dar sigur nu suficiente pentru a atrage intoarcerea ei la mine. Ce o intorcea, de fapt, era bunatatea ei.
Mi-as fi dorit ca starea mea de acum s-o fi avut mai demult. Mi-as fi dorit sa fi inteles mai devreme faptul ca este fals sa credem ca suntem in stare sa scoatem binele din oameni dar raul nu. Ca raul iese singur pentru ca asa sunt oamenii, rai si noi nu l-am atras cu nimic!
Acum stiu ca marea majoritate a raului primit de la ea avea aceeasi samanta: EU. Si nu am nici un drept sa ma plang acum sau vreodata pentru acel rau. Ci trebuie sa mi-l asum si sa sper ca voi primi, pentru cat o fi sa fie, pedeapsa pentru nepriceperea si neintelegerea mea.
Am ajuns in starea in care am inteles cele de mai sus si am inteles de ce si cum ii faceam eu rau. Eu de acum nu l-as fi facut atunci. Sper sa am sansa sa arat ca nu il mai fac. Si nu m-as da inlaturi de la nimic sau aproape nimic pentru a dovedi asta.
Scriu asta pentru ca este adevarul. Scriu asta pentru ca trebuie sa o spun public ca m-am plans fara sa am dreptul sa o fac. Si o mai spun pentru ca..........