O zi mohorata si prafuita in Bucuresti. Sfarsit de iarna sau inceput de primavara sau cine dracu mai stie? Este in jurul pranzului. Traficul este foarte dens. El sta de mult intr-o coada de masini care asteapta sa se schimbe culoarea semaforului pentru a se mai misca un metru sau mai multi.
Privea prin parbrizul prafuit care memorase urma stergatoarelor. Radioul era oprit pentru ca orice sunet ii aducea minte de ceva. Fuma. A cata era oare in acea zi? S-a uitat spre pachet sa le numere. Cand si-a miscat privirea a vazut cu coada ochiului acele 3 litere negre pe fundal alb pe care le vede in fiecare dimineata. A crezut ca vederea ii joaca feste si s-a uitat mai bine. Da. Erau acele trei litere, pe un alt fundal alb pe care il cunostea atat de bine.
Si-a ridicat privirea. Prin ochelarii lui de soare a recunoscut ochelarii ei de soare. Apoi i-a vazut fata. Nu si-a dat seama daca si ea l-a vazut. Nu a avut timp pentru asta pentru ca toata materia s-a concentrat in jurul lui cu toata greutatea ei. Aerul a disparut si el il cauta cu disperarea si apoi cu resemnarea celui care se inneaca si isi da seama dupa lupta initiala ca eforturile sunt desarte.
Secundele au inceput sa curga din ce in ce mai greu si el parca putea sa vada cum durerea se concentreaza intr-un singur punct in mijlocul pieptului. O mana a insfacat camasa in speranta de a face mai mult loc, de a imprastia durerea, de a face o gaura in piept prin care aceasta sa iasa si sa plece. Atunci a simtit galopul infernal al inimii. Si-a dat seama ca nu mai inhalase de mult timp. Cu durere a incercat sa inghita aer.
Buburuza neagra disparuse de mult din oglinda retrovizioare si el era tot nemiscat. Claxoanele din jur l-au facut sa porneasca de pe loc. O carcasa goala in cautarea sufletului. S-a trezit dupa mai bine de doua ore la multi kilometri de locul unde iarasi fusese golit de farama de liniste pe care se straduise atat de mult sa o agoniseasca. Ramasese fara benzina. A dracului durere, ea nu ramane niciodata fara benzina?
Pentru un crampei de timp a avut singurul lucru pe care si l-a dorit totdeauna. Nu aduce anul ce aduce ceasul. Si a realizat ca toata aceasta durere va disparea numai odata cu disparitia lui. Se mai gandise la asta dar numai cand era nervos. Acum, pentru prima data, era calm. Atat de calm. Disparitia lui. Sfarsitul lui se intamplase cu ceva timp in urma dar el se incapatana sa creada ca …… Ca ce? Ca nimic! Nimeni nu are nevoie de o carcasa umblatoare in bataia vantului. Simpla lui umblare va calca o frunza, va omori o musca si, undeva-candva, va ucide un zambet.
Ultimele sute de zile au fost aceeasi zi, repetata. Si in fiecare zi dorea sa fie poimaine dar era ieri. Poimaine nu exista. Exista doar ieri. Si acest ieri trebuie sa fie ultimul odata cu sfarsitul uneia din zilele acestea.
Evan Treborn
PS Has there ever been a musical tombstone? I want this one to be mine!