Azi s-a intamplat sa tin un discurs unor elevi de 17-18 ani de la un liceu bucurestean. Nu am sa ii dau numele si deja cam stiti la ce sa va asteptati. Ei bine, tot merita citit acest articol pentru ca o sa va surprind, in ambele feluri.
In trei ore am avut imaginea dureroasa a sistemului educational romanesc. Jumatate de ora cu doamna directoare si doua ore jumatate cu un grup de peste 100 de elevi. Doua imagini atat de diferite unite prin neputinta. Doamna directoare a fost foarte elocventa in a descrie modul in care sistemul educational liceal a fost distrus de toate guvernarile din ultimii treizeci de ani. Programa este o suma de rahaturi imprumutate, cate un pic din fiecare si nimic intreg.
Am intrebat-o pe doamna directoare ce fac elevii dupa ce absolva liceul respectiv. Raspunsul a fost unul atat de socant prin onestitate si deznadejte incat am ramas fara cuvinte: Unii dau BAC-ul dar majoritatea nu il iau. Pe unii ii mai vad vanzatori pe la un supermarket dar vasta majoritate sunt someri fara nici un fel de pregatire teoretica sau practica. Oare cat de dureros este sa fii director la un astfel de liceu, sa iti privesti elevii in ochi in fiecare zi si sa stii ce viitor vor avea: somaj, degringolada, dezmat, depresie, droguri, mizerie….
Ma intrebam ingrijorat ce anume le voi putea spune eu acestor elevi pentru a sadi o urma ambitie, un iz de speranta, orice.
Apoi i-am cunoscut pe ei si le-am spus o poveste a unui vis, a ambitiei, a deznadejdii, a renuntarii, a incapatanarii, a norocului, a epuizarii, a succesului. Vocea imi era foarte gatuita si spre surpriza mea am vazut acelasi lucru in ochii majoritatii. Au urmat doua ore in care am raspuns intrebarilor lor si am descoperit ca marea majoritate sunt ambitiosi, sunt inteligenti, au un vis frumos dar se tem ca nu au deloc sustinere pentru a-l implini. Simt deja mirosul esecului si oarecum traiesc fiecare zi pana cand acel esec va aparea nemilos. Nu sunt in masura sa distinga exact cum se va desfasura viata lor dupa acel esec.
Copii lasati in voia valurilor de parinti mult prea ocupati de a pune ceva pe masa in fiecare zi si de un sistem educational cu cea mai mica alocare din PIB din Europa. Si, din pacate, cu profesori, in marea lor majoritate, care se straduiesc din rasputeri dar sunt impiedicati la fiecare pas de imbecilitatea unui sistem prost gandit si parca si mai prost implementat. Colapsul sistemului educational este desavarsit de parca a fost meticulous planuit si infaptuit.
Si totusi, copiii acestia merita mai mult. Si, cu siguranta, nu merita sa fie resemnati in fata inevitabilului somaj si a mizeriei sociale cotidiene. Aveti in preajma voastra un adolescent ce este pe cale sa absolve liceul? Petreceti cu el ceva timp si ajutati-l macar cu un sfat, va rog! Tanjeste dupa raspunsurile pe care unii dintre noi le avem si nimeni nu este interesat de furtuna din sufletul sau.
Inainte sa merg la acest liceu ma oprisem sa muncesc o ora intr-o cafenea cunoscuta din Bucuresti. Reusim sa ne izolam in universul nostru comod si nu vedem dincolo de cotidianul nostru limitat. Mie azi mi-a fost rusine.