Cu ani in urma am primit o carte si pentru ca urasc sa primesc carti fara un gand scris pe prima pagina, l-am solicitat si l-am primit. Apoi l-am citit si, de atunci, ma gandesc la el. Spunea asa: “Desi inconjurati de oameni suntem, in esenta, singuri.”
Cum poti sa fii inconjurat de oameni si sa fii, in acelasi timp singur? Pot sa inteleg sa te auto instrainezi si atunci sa fii cu adevarat singur. Dar asa? Am zis ca scriitorul randurilor era un pic depresiv sau cu tiglele zburate de pe casa. Mi-a citit aceste ganduri si mi-a zis ca mai vorbim peste ani. Nu am mai apucat sa vorbim dar as vrea sa il intalnesc si sa ii spun ca a avut dreptate.
Ne nastem si sistemul nostru este format doar din noi. Suntem singuri in sistemul propriu. Apoi, pe masura ce crestem, sistemul nostru se imbogateste, rand pe rand, cu mai multi oameni: parinti, frati, surori, rude, prieteni, colegi,…. Si tot asa.
Teoria sistemelor spune ca, orice schimbare adusa intr-un sistem forteaza sistemul sa isi gaseasca o noua stare de echilibru. O cauza are unul sau mai multe efecte, care, la randul lor reprezinta cauze pentru alte efecte. Este foarte asemanator cu miscarea bilelor de billiard sau a popicelor de bowling.
Aparitia unui nou element in sistemul propriu nu este intotdeauna vointa noastra exclusiva. Ba chiar dimpotriva. Elemente apar si dispar tot timpul. Intrebarea mea este daca putem totusi introduce noi elemente in sistemul nostru sau daca le putem exclude.
Mult timp am considerat ca aparitia acestor noi elemente este pur intamplatoare si independenta de vointa noastra. De exemplu, nu noi luam hotararea de a avea un frate dar el apare si genereaza o noua stare de echilibru a sistemului familie. In mod similar, nu noi hotaram cand bunicii sau parintii nu mai sunt. Dar cand se intampla, …. Sistemul se deplaseaza iar.
Cand sistemul propriu era afectat doar de intalniri fizice aveam timp sa intelegem miscarile lui. Apoi, rand pe rand, au aparut scrisorile, telegraful, telefonul, mesajele scrise, email-ul, retelele de socializare. Viteza de transmitere a informatiilor a crescut neincetat dar noi ne-am incapatanat sa credem ca asta nu are un pimpact asupra sistemului nostru. Dar are. Pe masura ce interactionam cu mai multi oameni, pe masura ce interactionam mai des cu oamenii, sitemul propriu sufera modificari. Uneori imperceptibile, alterori semnificative dar nu mai avem timpul si energia de a le observa. Devenim sclavii interactiunilor multiple si nu mai intelegem sistemul deloc.
Nici macar nu mai suntem in stare sa distingem aparitia unui element bun si atunci, pentru siguranta, le consideram pe toate rele. Si, incet incet, reducem cu buna stiinta, sistemul nostru la noi si cam atat. Separam sistemul in sistemul propriu si sistemul de proximitate. Facem asta, evident, numai in capul nostru. Dar credem ca ne-am separat de el.
Pe scurt, nu suntem echipati sa gestionam un sistem cu atat de multe elemente. Si incercam sa tratam acest sistem propriu modern cu regulile de acum multi ani. Si nu ne iese. Si atunci, ne instrainam de propriul sistem, reducand-ul la un singur element stabil, noi, si unele prea sporadice si neinsemnate.
Da. Suntem inconjurati de oameni dar in esenta singuri. Si ii tratam pe toti la fel, ca pe cel mai nemernic element din sistem. Si evident ca pierdem normalitatea de a ne bucura de elementele bune. Si le instrainam.
In trecut aveam nevoie de inca un element pentru a crea sistemul perfect de doi. Acum, gratie lumii moderne, tindem spre un sistem perfect din unul. Nu exista un sistem perfect din unul. Exista doar singuratate printre oameni. Si refuzam bucuria fiecarui pas Laudat de Lucian Blaga asteptand un capat de drum inevitabil, la sfarsitul caruia vom si goi.