
In vara aceasta am avut doua zile de vacanta in iunie dar una dintre ele a fost una din cele mai urate zile din viata mea. Apoi am avut una in iulie, o zi de nastere, dar am fost acuzat ca nu ma pricep sa fac cadouri. Am mai avut o zi in August care, in mare, a fost ok. Deci mai deloc.
Se spune ca o vacanta, in adevaratul sens al cuvantului, ar trebui sa aiba cam trei saptamani. In prima saptamana inca te mai gandesti la lucruri legate de birou, in a doua mai deloc iar in a treia deja incepi sa te gandesti la probleme de munca. Asta in cazul in care reusesti sa ignori telefonul.
Nu am inteles niciodata vacantele de vara. Asta si pentru ca nu sunt deloc prieten cu caldura si umiditatea. Iar sa lancezesc la soare zile la rand mi se pare o corvoada. La fel de bine, cea mai frumoasa perioada la birou este intre Craciun si Revelion. Este liniste. Cred ca in acea perioada am cel mai bun randament, macar in ceea ce priveste gandurile mari si deciziile foarte importante.
Unii tanjesc in fiecare an dupa cate o saptamana de vacanta vara. Sunt destul de norocos sa fac ce imi place si sa nu simt zilele petrecute in birou ca fiind apasatoare. Din afara pot fi vazut ca fiind un esec notoriu in ceea ce priveste echilibrul intre viata profesionala si viata privata. Eu nu o simt asa. Cand pasiunile se inadesc cu munca parca se simte altfel. Stiu ca este greu pentru cineva din exterior sa ma inteleaga. Stiu ca traiesc impotriva tiparelor. Dar diferit nu este neaparat gresit. Este doar altfel.
Am fost si sunt adeptul calitatii timpului si nu al intinderii lui. Am avut uneori doar o zi libera si aceasta zi m-a odihnit mai mult decat o saptamana in alte situatii. Atat de des mai putin este de fapt mai mult.
In fine, acum ca toata lumea si-a terminat vacantele de vara, dupa ce am urmarit pe retelele de socializare vreo 20 de stereotipuri de fotografii de vacanta – in functie de buget si de proportia fat/muscle a fiecaruia, este vremea sa imi fac si eu vacanta de vara….. in octombrie.
Saptamana viitoare sunt la FIA Hillclimb Masters in Gubbio alaturi de trei oameni care mi-au fost sprijin anul acesta: Varu’ Nicu - un om nemaipomenit, Tincescu Florin – un prieten rapid cu suflet mare si Radu Guramulta, un vajnic reprezentant al unui OCD semi-moderat dar si un om cu care am rezonat de prima data cand am stat amandoi intr-o masina de concurs. Si mai vine si fan clubul meu permanent aka “my stalkers” Bogdan Ghinea si Laura Plugaru. Bineinteles, vine si Phoenix, fabuloasa Phoenix, pentru prima ei iesire internationala dar in patria in care s-a nascut.
Nu a fost o vacanta planuita cu migala ci o intamplare. O invitatie primita prin intermediul ACR – ASN FIA. Dar reuneste cateva elemente importante pentru mine: un pic de curse, un loc care imi place mult, oameni dragi si, dincolo de toate, multa liniste.
Si mai e ceva. Nu bag mana in foc ca voi avea succes. Dar am si cateva intalniri cu ceva cluburi de pasionati de automobile istorice de competitie in incercarea de a-i convinge sa participle la curse in Romania in 2019. Nu stiu daca visez prea mult dar m-ar bucura sa vad un “037” pentru prima data in Romania…….