In ultimele doua zile am primit o lectie tocmai in momentul in care aveam nevoie de aceasta lectie. Am cunoscut un om. Un om atat de frumos incat imi este teama ca nu ii voi face dreptate prin cuvintele de azi. El m-a cunoscut mergand ca descreieratul pe circuitul de la Academia Titi Aur. Eu l-am cunoscut ca pe un strain ce locuieste in Romania si are o Alfa Romeo din 1979.
A doua zi, el m-a cunoscut la Oldtimer Studio si eu i-am aflat povestea. Nu este roman. A avut functii foarte importante in companii mutinationale cam pe jumatate din aceasta planeta. In urma cu mai bine de 15 ani a venit in Romania fiind trimis sa puna pe picioare o companie care nu mergea deloc bine. Nu mergea bine pentru ca un grup de 15 romani se pricepeau foarte bine sa minta si sa ascunda. In numai 9 luni a reusit sa elimine pierderile si sa inregistreze un mic profit.
A ales sa continue in Romania avand proiecte sporadice de consultanta pentru alte firme straine. Apoi, a vandut tot ce avea acasa si s-a mutat de tot in Romania intemeind o firma unica acum in Europa de Est. Nu, nu era casatorit cu o romanca.
Nu i-a fost deloc usor. De fapt, povestea aceasta este una de incapatanare in cea mai mare parte a ei. Inainte sa ii fie bine, i-a fost foarte mult timp foarte greu. Finanta inceputurile firmei sale in Romania din economii si din veniturile din acele proiecte sporadice. Isi platea salariile la timp, cu sfintenie. La fel si fiurnizorii. S totusi……
Este greu de inteles pentru vasta majoritate a romanilor sa ai in fata un strain ce locuieste in Romania care sa iti spuna ca “Adesea, 20 de lei erau toti banii pe care ii aveam.” Dar era multumit ca nu avea datorii.
Intr-o iarna grea, un sofer roman de camion i-a distrus masina de zi cu zi, masina cu care cara materiale si unelte pentru constructia firmei pe care tocmai o infiintase si se straduia sa o puna pe drumul cel bun. Nu avea bani pentru o noua masina. Fie ea si la a douazecea mana. A mers doi ani cu o masina din 1979. Un cabriolet Alfa Romeo. Masina lui de suflet. A folosit-o intr-o zona muntoasa din Romania. Il durea sufletul ca merge cu ea prin zloata iernilor din Romania dar nu avea de ales. Credeti ca avea bani pentru cauciucuri de iarna pentru acea masina cu propulsie? Credeti ca un cabriolet Italian din 1979 izoleaza vantul si frigul? E greu sa iti cumperi o masina cand surplusul saptamanal este de douazeci de lei. Este greu sa iti cumperi o masina noua cand, timp de doi ani, mananci pizza congelata in fiecare zi pentru ca este singura mancare pe care ti-o poti permite.
Oare de cate ori s-a gandit sa renunte? Oare de cate ori a plans? Oare de cate ori a urlat in perna? Incet, incet, cu eforturi uriase, lucrurile au inceput sa se indrepte si primul semn al succesului a fost ca isi putea permite o data pe luna sa manance la un restaurant. Of, Doamne!
Acum firma lui este cunoscuta in Europa pentru calitate. Nu pentru pret. Pentru CALITATE. Si nu oriunde ci in tari germanice. A fost “neobrazat” si a renuntat la un mare client din Germania pentru ca reprezentantii acestei firme nu i-au respectat angajatii/colegii in timpul unei vizite in Romania. Acum fabrica lui se extinde pentru a putea tine pasul cu volumul comenzilor.
A venit la mine pentru ca in cele mai negre clipe ale lui, singurul lucru stabil din viata lui, singura bucurie era acea Alfa Romeo cabriolet din 1979. Si, “Ma doare sufletul cand o vad in ce stare este. Nu o sa o vand niciodata! Vreau sa am grija de ea.” Mi-a aratat fotografii ale masinii si mi-a explicat fiecare imperfectiune, cand a aparut, cum a aparut. Ii simteam durerea in glas. Amestecata cu recunostinta pentru acea alcatuire automobilistica.
Dupa trei ore de destainuiri, ore in care a lacrimat de cateva ori, ore in care eu am incercat sa ma tin tare, si-a cerut scuze ca m-a tinut din treaba si ne-am despartit. Nu imi doream sa plece pentru ca as fi vrut sa gasesc cuvintele potrivite dar cel mai mult il pot ajuta avand grija de masina lui, cu aceeasi pasiune. As fi vrut sa plece pentru ca nu imi mai puteam pastra lacrimile ascunse.
A plecat si am putut lacrima in voie. Ma cunostea de cateva ore si si-a deschis sufletul in fata mea atat de larg. Povestea lui nu transpira aroganta succesului atat de des intalnit ci indarjirea de a nu renunta, de a schimba povestile oamenilor din jurul sau, de a izbandi si amintirea fiecarei zile in care i-a fost greu, atat de greu.
Nu este un bogatan. Munceste in fiecare zi ca acum 10 ani. Se hraneste in fiecare zi din momentele grele si izbandeste in fiecare zi. Este o poveste a greutatilor dar si a faptului ca alegerea de a renunta sau de a avea succes ne apartine in intregime.
A fost una din acele zile in care am putut spune cu toata inima, masinile nu sunt doar un morman de fiare. Masinile sunt uneori purtatoare ale sufletului. A fost una din acele zile in care mi-am dat seama din nou cat de mult avem si nu ne dam seama.
PS Scriu aceste randuri intr-o cafenea si un roman cu stare ii spune chelneritei: Vezi ca croissantul era de ieri. Sa fie mai ieftin!.....
