Je suis Humanity

April 7, 2017

 

La nici trei luni de la inaugurare, “establishment”-ul deja l-a trimis pe Trump la razboi. Orice motiv de a porni un razboi este un motiv suficient de bun. Dar eu cred ca ceea ce se intampla acum este foarte grav si am sa spun mai jos de ce.

 

In trecut, chiar daca se folosea un motiv mai putin important, macar exista o declaratie de razboi emisa de un parlament. Astazi se intampla acte de razboi fara declararea razboiului ci pe baza unor ordine executive. Sa nu uitam ca asa a fost invadata Polonia…..

 

In 1990, Irak a invadat Kuweit. Americanii, aliati ai Kuweit-ului ar fi avut un fundament juridic sa atace Irak-ul. Dar in cazul Siriei vorbim de un razboi civil. Evident ca se intampla lucrui abominabile in Siria. Dar este un razboi civil. In aceasta situatie nu exista un fundament juridic international pentru un stat sa atace un alt stat petru probleme interne ale acestui al doilea stat. Prin urmare, chiar daca simpatizam cu victimele razboiului civil din Siria, actiunea americana de azinoapte este, din punct de vedere al dreptului international o agresiune. Nimic din ce se intampla in Siria nu poate fi considerat ca un act de razboi indreptat impotriva SUA.

 

Singura entitate international care are dreptul de a interveni in situatia interna a unui stat este ONU. Nu SUA, nu Rusia, nu China. ONU. De cand se accepta tacit ca SUA este politistul si garantul mondial al binelui? Va spun eu cine nu o sa accepte: Rusia. Sa nu uitam ca Rusia a sprijinit nemijlocit regimul din Siria in ultimii 3 ani. Remember Vietnam, Coreea, Afganistan…..acum Siria.

 

Atacul de azinoapte este inceputul unei lungi perioade beligerante pe aceasta planeta. Si cele doua mari puteri vor fi insotite, de o parte si de alta, de aliatii lor traditionali.

 

Establishmentul mondial a hotarat ca e vremea pentru o noua selectie fortata a populatiilor. Atacul de azinoapte este prima dovada incontestabila.

 

Tocmai de aceea, eu imi doresc ca Romania sa devina, cu efect imediat, Elvetia Estului. Neutralitate totala.

Please reload

Classic Logo 2012.jpg