La granița dintre anii ’40 și ’50, un concept cu totul nou, de dream car, tulbura lumea automobilistică. Cei care au lansat și popularizat conceptul au fost americanii. Impulsionați de dorința de a atrage atenția publicului, designerii și fabricanții de dincolo de ocean au început să își culeagă tot mai mult modelele din elemente de scenografie cinematografică, pe alocuri chiar din benzile desenate, atât de la modă în epocă, precum și din imaginarul Science Fiction. Multe dintre mașinile croite după acest calapod au rămas doar la nivelul de concept car; unele, însă, au străbătut limitele imposibilului, devenind modele istorice care au revoluționat lumea automobilistică. Iar dacă s-ar realiza o statistică, probabil ar ieși la iveală că nimeni nu s-a priceput mai bine ca italienii în a transforma mașinile de vis în pură realitate. Un astfel de exemplu inatacabil rămâne Lancia Stratos.
Purtând numele de „Prototipo Zero”, cea care va fi mai târziu Lancia Stratos debutează în anul 1970, la Salonul Auto de la Torino, sub semnătura celor de la Carrozzeria Bertone. Designul îi aparținea lui Marcelo Gandini, cel care mai crease alte două dream cars celebre, X 1/9 și Lamborghini Countach. Cât ai clipi, Prototipo Zero le-a atras atenția celor de la Lancia Squadra Corse. Caesare Fiorio, cel care conducea, la acea vreme, divizia, el însuși un profesionist al raliurilor, decide că prototipul Bertone era menit să o înlocuiască pe Fulvia în cadrul competițiilor de profil, sub sigla Lancia.
„În primăvara anului 1970”, își amintește Gandini, „am început să ne gândim la o noutate stilistică pe care să o prezentăm la Torino. Conform tradiției, era nevoie de un ‘obiect’ care să atragă atenția vizitatorilor și, mai ales, a celor din industrie. Era important ca toată lumea să vorbească despre tine. Bertone nu își dorea, însă, o simplă machetă, cerând ca fiecare model expus să fie motorizat. Ideea sa era să construim o mașină cu tracțiune spate și motor central. Am cumpărat o Lancia Fulvia 1.6, la mâna a doua și într-o stare destul de proastă, însă pe noi ne interesa exclusiv motorul. […] Într-o dimineață, au venit la mine Cesare (i.e. Fiorio) și tatăl său, Sandro, care la vremea respectivă era directorul departamentului de relații publice al Lancia: voiau sa transforme prototipul într-o mașină de raliu. Cum trebuie să fie o mașină de raliu? Am întrebat surprins. Trebuie să fie ușoară și manevrabilă, a fost răspunsul lor. Nu era ușor ce îmi cereau.”
Găsirea unei soluții optime de motorizare a durat. Lancia își dorea pentru Stratos un motor puternic, iar gândurile tuturor se îndreptau către Ferrari Dino. „La acea vreme nu le puteam spune celor de la Lancia”, povesteşte Gandini, „însă dispuneam de un Ferrari Dino V6, deoarece lucram la 308 GT4. Mă surprinde cum de nimeni nu s-a întrebat de ce șasiul lui Stratos părea croit special pentru acel motor!” Pierugio Bobbato, directorul general al Lanica, îl convinge pe Enzo Ferrari să îi vândă motorul lui Dino. Așa se face că la un an de când Bertone expunea „Prototipo Zero”, la același Salon Auto de la Torino, echipa Lancia-Bertone o prezintă pe Lancia Stratos. Marcello Gandini, cel care a condus întregul proiect, a pastrat conceptele de baza ale Prototipo Zero: ampatament scurt (2.180 mm), ecartament mai mare al punții spate, în comparație cu puntea față (1.460 mm, în loc de 1.430 mm), distribuție a greutății - 63,1% concentrată pe puntea spate -, habitaclu împins în față, detaliu ce a facut posibilă forma generală de pană, cu o parte frontală sesizabil mai îngustă. În ceea ce privește șasiul, acesta este de tip monococă, realizat din oțel și ranforsat prin intermediul unei bare transversale ce servea, totodată, ca protecție în caz de răsturnare.
După o lungă perioadă de negocieri, pe de-o parte cu Ferrari care trebuia sa furnizeze 500 de motoare, pe de-o parte cu F.I.S.A, Fédération Internationale du Sport Automobile (i.e. azi, F.I.A), privind standardele de omologare, în toamna lui 1974, 502 de mașini Stratos așteptau cuminți, în fața fabricii Bertone din Grugliasco, să fie în amănunt inspectate de experții F.I.S.A., în frunte cu francezul Paul Frere. Prețul unei Lancia Stratos era estimat la 10.725.000 de lire (echivalentul de azi a 5.500 EUR), ceea ce, pe fondul crizei petrolului, era de-a dreptul o avere. Pentru acest motiv, masinile de strada au fost vandute cu mare greutate. Celor care au fost insa seduși si au cumparat masina nu mică le-a fost surprinderea să constate cât de nărăvașă era mașina pe care cheltuiseră o sumă frumușică de bani.
Erau, totodată, anii marilor schimbări și în lumea raliurilor. Începuseră să se investească tot mai mulți bani în competițiile de gen, ceea ce a dus, ușor, ușor, la profesionalizarea echipelor. Competitorii de talie mică sunt înghițiți de mai marii din industrie, iar imaginea pilotului de weekend este înlocuită de pilotul profesionist. În acest context, apariţia Lanciei Stratos, prima mașină de raliu concepută special pentru raliu, cu alte cuvinte o adevărată armă pe patru roți, nu a făcut decât să ridice și mai mult standardele de performanță. Și s-a întâmplat întocmai. Stratos câștigă în 1974, 1975 și 1976 World Rally Championship, cu legendarii Sandro Munari și Björn Waldegård la volan. În 1975, 1976 și 1977 iese învingătoare la Raliul de la Monte Carolo, iar în 1981 câștigă, pentru a cincea oară, Tour de Corse, cu Bernard Darniche la volan.
Chiar dacă epoca de aur a Lanciei Stratos se apropia de final, cei de la FIAT – care cumpăraseră Lancia în 1969 – decizând să investească în Fiat 131 Abarth, legenda sa nu a murit niciodată. Stratos a rămas una dintre cele mai respectate și iubite mașini, admiratorii săi ignorându-i micile hibe, tocmai pentru că era jucăuşă, nepretențioasă și, cu siguranță, avangardistă. Nu este, așadar, de mirare faptul că, de-a lungul anilor, a avut parte și de câteva ediții speciale. Prima, în 1978, sub denumirea de Lancia Sibilo. Cei de la Bertone au adus un omagiu liniilor futuriste ale originalei Stratos, construind un concept car cu linii și mai tăioase, inspirate din filmele SF. În anul 2005, englezii de la Prodrive o prezintă pe Fenomenon Stratos (V8, 419 CP), iar în anul 2010, din dorința lui Michael Stoschek, un antreprenor de origine germană și colecționar împătimit, Pinifarina o imaginează pe New Stratos, folosind scheletul unui Ferrari F430. Modelul a fost conceput exclusiv pentru a completa colecția lui Stoschek, iar atunci când s-a pus problema producerii unei serii limitate de 25 de modele, Ferrari s-a opus decisiv.